Una a plecat la muncă, alta să-și vadă nepoții

Home/Ce-mi trece prin cap!/Una a plecat la muncă, alta să-și vadă nepoții

Tot citesc materiale cu statistici de câți oameni sunt plecați din țară la muncă sau plecați definitiv. Citesc cifre, procente sau alte feluri de informații. Uneori nu-mi dau seama foarte bine ce înseamnă procentul la nivel de țară, alteori înțeleg bine acele cifre, dar trec peste ele fiind în goana vieții. Le las în urmă fără să le rumeg.

Dar azi, așa prin mașină, mă gândeam să nu mă mai raportez la statisticile la nivel de țară și să restrâng suprafața doar la blocul meu, să văd ce rezultă. Și a rezultat foarte rău. Poate mai rău decât la nivel de țară, pentru că în blocul meu sunt multe bunici și mame soacre, dar fără nepoți.

Am constatat că din 15 apartamente, în jumătate din ele cineva este plecat din țară. Jumătate din apartamente au pe cineva afară, fie la muncă, fie plecat definitiv. Ieri o vecină a plecat să-și vadă nepoții. Între altele le-a cumpărat și pufuleți. Își vede nepoții poate de două ori pe an, uneori reușește de trei ori.

O altă vecină se duce în străinătate și revine periodic în țară. Pleacă la muncă, câteva luni apoi poate o pauză de o lună în țară, după care din nou afară. Așa trăiește de ceva ani. Un du-te-vino! O altă vecina are copilul peste mări și țări. E greu de întâlnit și revăzut. Poate o dată la doi ani. Fie merge ea, fie vine copilul în țară când se potrivește. Și e greu de potrivit cu toate. Și e departe acest ”peste mări și țări”. Și nu-i simplu!

Azi am vorbit cu o vecină la telefon, întâmplător. Nu m-ar mai fi lăsat din ureche, dar aveam treabă. Ne-am spus repede una, alta. Mai mult ea dorea să știe ce mai e pe acasă. Ea e bunică și plecată definitiv din țară, ca să stea cu nepoțica acolo ”afară”. Trebuie să stea cu ea, ca părinții să poată muncii. O altă vecină are din patru copii, trei afară. Se duce la ei să-i viziteze și poate chiar să și muncească. Revine dar apoi pleacă iar și iar. Deja e un mod de viață, de trai.

La alt etaj, vecina are toți nepoții afară. La fel, poate de două ori pe an să-i aibă lângă ea. Fie merge ea, fie vin copiii acasă. Nu este etaj să nu fie o familie sau două, cu copiii în străinătate. Am și un vecin. E singur. Nu mai are pe nimeni de-ai lui în viață sau în țară. O soră mai are și aceea e afară cu familia.

M-a apucat amărăciunea gândindu-mă la blocul meu. Poate e mai bine că uneori cifrele din statistici nu le procesez cum trebuie când mă gândesc la cum arată situația aceasta la nivel țară. E chiar amărăciune, zău! Oameni între două lumi. Oameni mai în vârstă care nu așa și-au imaginat că-și vor duce viața, după șaizeci de ani. Sigur și-au dorit altfel. Sigur nu sunt alegerile lor ci ale politicienilor cărora nu le pasă nici măcar de fațadă, apoi la modul serios!

Dacă v-ați regăsit în aceste cuvinte să știți că nu am vrut să vă întristez sau să vă amărăsc. Sunt sigură că sunt multe familii în acestă situație. De aceea puteți distribui aceste cuvinte și altora, în semn de solidaritate. Să se știe că nu sunteți singuri.

By | 2018-11-05T17:15:28+00:00 noiembrie 5th, 2018|Ce-mi trece prin cap!|0 Comments

Leave A Comment