Prima mea zi de școală… nimic notabil

Home/Amintiri din comunism!/Prima mea zi de școală… nimic notabil

Lumea zice că se ține minte prima zi de școală și că de regulă e una minunată și plină de emoții frumoase. Mult timp am auzit părerea acesta și mi-am zis că sigur atunci în prima zi de școală, a fost ceva defect în mine, pentru că eu nu țin minte prima zi de școală ca pe ceva minunat. Acuma la acestă vârstă a mea și de fapt nu de acum, ci de acum vreo douăzeci de ani, știu că nu a fost nimic defect cu mine, ci pur și simplu am avut trăiri normale chiar dacă acelea nu au fost cele mai minunate.

Din prima zi de școala am doar frânturi. Mici tablouri în minte, fie cu scările din școală, fie cu un coridor lung ca de spital, fie chipul unei fetițe care era în bancă cu mine, fie cu gloata de părinți care stătea la ușa iar noi în banci în clasă, fie cu chipul unei doamne foarte aranjată și foarte rece.

Să pun ziua cap la cap nu reușesc. Ce am făcut în acea zi nu țin minte, doar că la un moment dat fetița care era cu mine în bancă, mi-a spus că o să avem pauza mare și atunci ne vom mânca gustarea. După acestă scurtă informare mi-am dat seama că eu nu am gustare dar nu știu prin ce minune maica-mea a reușit să-mi dea pe fugă o napolitana ”Margareta” și mi-a șoptit acolo în clasă că trebuie să o mănânc în pauză. Nu înțelegeam bine nici ce înseamnă pauza de la școală. Mai erau părinți care fugeau din spatele clasei cu câte ceva la copiii lor din bancă. Asta în timp ce doamna cochetă și rece din față vorbea, iar eu nu ințelegeam dacă cu noi copiii vorbește sau cu părinții sau cu toată lumea la un loc. Așa că ce s-a întâmplat în acea zi cap coadă nu știu, deși era prima mea zi de școală.

Nu știu ce am făcut în ziua aia dar știu ce am simțit.

M-am simțit părăsită și aruncată din cuib. Deși fusesem și la grădiniță înainte și cunoscusem regimul instituționalizat, tot m-am simțit aruncată din cuib. Fiind primul copil în familie și mama care era cu mine la școală, prospecta și ea prima dată ce înseamnă prima zi de școală la un copil, luam amândouă contact cu altceva, o alta forma de organizare ca sa nu-i spun regimentare și ne era străină aceea formă.

Am simțit că sunt mică și a nimănui în acea clasă. Am simțit că nu vreau sa rămân acolo și mă îngrozea gândul că voi rămâne. Până părinții au rămas în spatele clasei a mai fost cum a mai fost, dar după ce i-au trimis din clasă și am rămas doar noi copiii, eu am simțit că lumea pică. Mi-au luat-o pe mama, singura legătură certă a mea cu lumea din afara clasei. Să nu credeți că am fost un copil scutit de instituționalizare până atunci și că aș fi stat în fundul mamei, iar acum în clasa intâi nu făceam față! Am fost la grădiniță cu program săptămânal. Acolo mâncam, acolo ne jucam, acolo dormeam noaptea și acasă ajungeam doar sâmbăta și duminica. Asta pentru că am fost o familie muncitorească și eram incluși în programele lor. Erau și copii care nu erau în acest regim dar erau alt gen de familii. Mai cu stare, mai cu rude în oraș care-i ajutau. Oricum, de acest regim de grădiniță cu program săptămânal am avut parte doar eu și un frate. Ceilalți frați ai mei, au fost la grădinițe cu program de opt ore sau patru ore. Deja mama se baza pe noi, cei mai mari. Pe tata nu se baza nimeni, el era șofer pe șantierele patriei si lucra în șantier zi lumină.

Așă că prima mea zi de școală nu are nimic notabil pentru mine. Nu pot spune că a fost frumos. A fost debusolant. A fost panică. Nu-mi aduc aminte dacă am avut flori. Nu-mi aduc aminte dacă am dus flori invățătoarei. Nu-mi aduc aminte chipuri de copii, doar de fetița care era în bancă cu mine. O am aici la prieteni pe facebook și este acum în America. Invățătoarea nu mi-a rămas în minte și pentru că nu a stat mult ca invătătoare cu noi. S-a îmbolnăvit imediat și ne-au schimbat-o. Nici pe acesta care a venit nouă, nu am indrăgit-o, dar nici nu am urât-o. Îmi era indiferent de ea cum și ei ii era egal de mine.

Nu am fost niciodată vreo preferată a cuiva iar în clasele mici preferințele invățătorilor erau evidente în acea perioada comunistă.Conta al cui copil ești. De fapt și acum se practică prin unele școli. Preferințele se văd oricât încearcă invățătoarea să le ascundă. Dar nu-mi doream să fiu preferata acelei invățătoare. In clasa a treia ni s-a schimbat din nou invățătoarea.Venisie un invățător mai în vârstă. Sau poate nu era, dar așa l-am perceput eu.

Iar dacă vreau să-mi aduc aminte de ceva frumos despre școală în clasele mici, atunci în minte îmi vine acest invățător. Am simțit că lui ii pasă de mine. Am simțit că și eu exist în clasă. Am simțit multe atunci când s-a așezat cu mine în bancă și am pictat oameni de zăpadă. Desenul lui cu omul lui de zăpadă mi l-a dat mie. L-am păstrat mulți ani acasă pe un dulap.Tot el mi-a arătat că îi pasă de mine, atunci când la cercul de filatelie am venit și eu cu colecția mea de timbre. Nu era una impresionantă și copiii au râs de mine. Acel invățător mi-a sărit în apărare. Mi-a lăudat o colecție de timbre din clasor. Făcuse mare vâlvă pe acele timbre ale mele astfel încât toți copiii de acolo au început să creadă într-adevăr că deși am timbre puține, de fapt aveam niște valori. Nu erau. Dar așa a vrut acel invățător să mă facă importantă acolo în ochii acelor copii. Lui i-a păsat!

Nu știu câte ore am stat în prima zi de școală. Imi aduc aminte de o pauza în care mi-am mâncat napolitana ”Margareta”. Mai țin bine minte că la un moment dat a apărut maica-mea și m-a luat de mână. Mi-a spus că acum mergem acasă că s-au terminat orele. Nu i-am dat drumul la mână și nici nu am mai sărit în fața ei de pe un picior pe altul, cum făceam în alte dăți. Nu i-am dat drumul la mână și am întrebat-o dacă trebuie să vin și mâine. Atunci mi-a spus ceva ce m-a ingrozit. Mi- a spus ”Da, și mâine și în fiecare zi de aici încolo” Răspunsul ei în prima zi de școală a căzut ca un trăznet peste mine. Era cu neputință să fie adevărat ce zicea mama dar a fost adevărat! 🙂 M-am dus în fiecare zi la școală. M-am obișnuit. Nu am strălucit în școală. M-am descurcat. Preferata cuiva nu am fost niciodată. Nu am făcut parte nici din ”fetele dirigintei” nici din rebelele clasei. Am fost la mijloc, fără nimic special.

By | 2018-09-05T17:42:44+00:00 septembrie 10th, 2017|Amintiri din comunism!|0 Comments

Leave A Comment