Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă, dar mie da!

Home/Ce-mi trece prin cap!/Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă, dar mie da!

Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă, dar mie da! Și în ultima vreme am observat că destul de des. Nu cred eu în semne și în din astea, dar o fi totuși ceva până la urmă.

Știți voi serile alea, când ți-ai terminat ce aveai de terminat seara, aproape de culcare? Treburi mici și neimportante când arunci în chiuveta ce era pe masă sau pe aragaz, ba te-ai mai plimbat puțin la baie, ba ai mai tras o tură prin hol după nu știu ce, ba o tură mică, mică pe la frigider, ba una, ba alta și nu ști când trece seara? Le știți nu?

E învârtitul ăla ca ceva într-o găleată. Tot ai treabă, dar nu se vede nimic după tine. Cam în fiecare seară mă trezesc învârtindu-mă prin casă înainte de culcare. În ultima vreme, pățesc chestii.

După ce termin cu învârtitul de-a moaca și degeaba, ajung în sfârșit în dormitor. Operez acțiunea de dezbrăcat haine de casă și tras haine de noapte, arunc de pe pat cuvertura la o parte, deschid fereastra să intre aer curat, îmi iau laptopul cu mine în pat, ca așa de o tura pe net, pe la una alta, și mă așez în pat. Îmi caut cea mai bună poziție, fixez perna mare și perna mică, meticulos. Nu-mi iese din prima și nici din a doua și le tot ridic sau le cobor, până simt că spatele se relaxează și că am poziția perfectă de citit chestii. Îmi mai aranjez ba o mânecă de la pijama, care s-a răsucit și parcă mă trage în dreapta, mai aranjez bine plapuma, că e prea jos și mie îmi trebuie mai sus și până o aranjez dau din picioare ca și copiii mici, iar mă ridic în fund, că nu vine plapuma unde vreau eu și până mi-am aranjat plapuma, s-au deranjat pernele și o iau de la capăt.

Până la urmă reușesc și îmi iese totul. Pernele stau perfect în poziție de citit. Plapuma stă perfect, exact până unde trebuie ca să pot da din mâini dar să rămân acoperită totuși. Pijamaua e perfectă, comodă pe mine, nimic sucit sau răsucit. Spatele e relaxat, picioarele abandonate. Poziție numai bună în condiții perfecte pentru încă o jumătate de oră de citit ceva. Mai că-mi vine sa zic ”ce frumoasă este viața”, așa poziție bună și comoda mi-am aranjat.

Fix când să dau startul la citit și fix când nu mai trebuia să mișc nimic, doar ochii să citesc, constat că ochelarii au rămas undeva depaaarte, departee prin bucătărie.

Asta-i un semn sigur! Că parcă tot a treia seară mi se întâmplă. Se duce toată poziția mea de viață bună din pat și plapuma ajunge la 2 m de pat, ca o arunc cu picioarele de nu se vede, perna mică sare ca în explozie din poziția în care era, picioarele devin nervoase ca sculate din somn cu alarma, iar eu ma târâi până în bucătărie să-mi iau ochelarii. Reiau de la capăt toată operațiunea aranjat poziție, perne, plapuma, cute pijama, doar că de data asta iritată și ofticată.

O fi vreun semn ceva, că eu nu-mi dau seama de ce ochelarii aia rămân în bucătărie când eu sunt în pat? Bine! Dacă nu sunt ochelarii, e telefonul. Într-o zi o să rămân eu în bucătărie crezând că sunt în pat. Te miri!

By | 2020-02-16T23:45:49+00:00 februarie 16th, 2020|Ce-mi trece prin cap!|0 Comments

Leave A Comment