Mi-am băgat capul, că era un geam spart

Home/Amintiri din comunism!/Mi-am băgat capul, că era un geam spart

.

Mi-am băgat capul, că era un geam spart. Știam ce a fost pe vremuri acolo. A fost o secție de la fabrica de covoare din Cisnădie. Nu mai mirosea a lână și ulei. Acum mirosea a mucegai umed. Mirosea a paragină și a uitare. De multă vreme arată așa! De multă vreme e fără viață. Poate de prea multă vreme.

Cred că așa arata metastaza cancerului. Fix ca secția asta de covoare uitată în vreme. A fost cândva măreața și puternică. A fost dădătoare de bunăstare. Am stat aplecată pe geam, spre interior. Încercam să-mi refac o imagine, cu o secție de covoare în viață, când încă era tânără și nu era bolnavă.

Și am văzut-o! Era harnică și era serioasă. Uneori mai și glumea. Era și gălăgioasă, că războaiele aveau fiecare vocea lor. Intrai în secție și dacă erai de-al secției, știai ce război tace sau țese. Le știai bătaia suveicii. Oamenii din acele secții își știau războiul de țesut după zgomot așa cum își știa în vremuri țăranul, vaca lui. Știa țăranul când pe uliță era vaca lui la poartă și mugea. O auzea din casă.

M-am întors în trecut cu mintea. Am văzut muncitorii în șalopetele pătate de ulei și muncitoarele cu batic în cap, prăfuit de scame. Am auzit suveicile cum zburau de la un capăt la altul ca să țese covorul sau pătura. Am văzut șefii din birou cu cămașa și halatul albastru, mereu nou și niciodată pătat.

Am văzut bobinele de fir stivuite în containere de metal vechi și ruginite. Am văzut petele de ulei pe pardoseală. Am simțit chiar și frigul din iarnă. Mereu era frig în secțiile astea. Am văzut muncitorii în pauza de masa așezați pe cate-o lada și mâncând pe altă ladă. I-am văzut glumind și râzând la masa împreună. Sau triști împreună. Am mai privit o data toată secția bolnavă și mi-am zis ”au trecut vremurile”.

Acum toată clădirea este cumpărată. Deja se investește în ea. În curând, în locul secțiilor părăsite de ani buni, vor apărea alte secții. Mult mai moderne. Va apărea și alt gen de muncitori. Muncitori care nu vor accepta niciodată să mănânce pe o ladă de bobine și nici nu vor accepta iarna, să se învelească în timp ce lucrează, în pături ca să nu moară de frig la lucru. Se va însănătoși și clădirea asta cândva, iar atunci doar memoria unora va mai conține amintiri despre secțiile de covoare de la Cisnădie.

By | 2020-02-12T11:55:11+00:00 mai 24th, 2018|Amintiri din comunism!|0 Comments

Leave A Comment