Îl chema Preotu

Home/Doar oameni/Îl chema Preotu

Îl chema Preotu și nu avea nicio legătură cu preoția. Era profesor de geografie și biologie. Preda la clasele V-VIII, acum mulți, mulți ani, adică prin anii 75-80. Mi-a fost profesor și a fost spaima școlii pentru toți copiii de atunci.

Unele din materiile mele preferate în școală au fost atât geografia cât și biologia. Îmi erau pe suflet, pentru că mă conectau la natură și ce se preda acolo, știam că găsesc de-adevăratelea în jurul meu. Mai credeam pe atunci că tuturor oamenilor cărora le plac geografia și biologia sunt oameni buni, calzi și iubitori de oameni.

Acest profesor Preotu, nu s-a încadrat nicicum în categoria oamenilor buni. Poate nu l-am înțeles eu niciodată dar și el m-a ajutat să îmi formez o părere rea despre el. Și nu doar pe mine m-a ajutat, ci pe aproape toți copiii care i-au fost elevi în acei ani.

Nu știu dacă a mai vrut să ne învețe ceva în afară de materiile care ni le preda, poate ceva legat de răutatea oamenilor, punând el însuși în practica asta sau poate ura cu fiecare celula de-a lui, copiii.

Era un bărbat înalt de vreo patruzeci și ceva de ani. Avea o față aspră, ascuțită și un nas proeminent care cădea bine peste gură. Avea ochii de culoare deschisă. Nu știu dacă erau verzi sau albaștri. Niciodată în patru ani nu am îndrăznit să-i privesc ochii. Ochi care atunci când era nervos, scăpăreau scântei. Se înroșea închis la față când era agitat, iar ochii lui deveneau răi din cauza urii.

Era recunoscut pentru violența pe care le-o aplica copiilor. Eu nu am avut parte de ea în mod personal ci doar la comun. Am încasat-o în acele momente când toată clasa era pedepsită și primeam lovituri în palmă, cu un liniar din acela triunghiular. Durea. Suportabil dar durea. Îl vedeam că alegea forța cu care să lovească în funcție de copil. Eu primeam cu o forță mai mică.

Nu-i făceam probleme pentru că-mi plăceau materiile și eram interesată de ele. Dar și așa îmi era groază de el. Violența lui fizică maximă, și-a exercitat-o pe anumiți copii. Îi ducea în ultima bancă din spatele clasei și acolo îl caftea, în timp ce nouă celorlalți ni se ordona să nu întoarcem capul. Și ne executam așteptând cu groază să se termine!

Nu era mereu nervos dar niciodată nu știam când îi sărea țandăra și cineva o putea încasa. La orele lui trebuia să mergem în cabinetele lui, așa că stăteam la ușa doi câte doi în liniște până venea de la cancelarie să începem ora. Ajunsesem să mă pun prima la ușa doar pentru a-l observa. Înțelesesem că puteam să-i ghicesc starea în funcție de primele gesturi pe care le avea când ne deschide ușa să intrăm în clasă.

Am învățat atunci că dacă îmi dădea să-i duc catalogul ”profu” era în toane bune și era posibil să avem o oră mai acceptabilă. Dacă nu dădea catalogul nimănui și dacă ochii îi scânteiau, atunci anunțam restul copiilor printr-un semn că nu-i în toane bune și că e nervos. Uneori îmi forțam norocul ( era riscant să faci asta) și-l întrebam ceva banal doar să văd cum răspunde. Răspunsul lui era din nou o formă de evaluare a cum era în ziua respectivă. Nervos sau nu.

A avut totuși o perioada interesantă într-un an. Eram în clasa a opta deja. În acel an se întâmplase ceva cu el. Avea mai multe perioade vesele și puse pe glume, pe care noi nici nu știam să le savurăm, deoarece nu-l puteam percepe un om vesel ci doar un om rău. Observasem în acel an că venea la școala și pleca de la școală însoțit de noua profesoară de franceză venită în școală.

Era o doamnă foarte frumoasă și iubea foarte mult copiii. Cântam cu ea și discutam la ore foarte cald și apropiat. Se pare că în perioada când profu de geogra a fost vesel, de fapt era îndrăgostit de acesta profesoară. Gurile rele de pe atunci spuneau că ar fi curtat mult. Noi ca și copii nu am știut exact ce se întâmplase dar nici nu era treaba noastră. Simțisem doar că ne era mai bine cu proful.

După ce am scăpat de clasa a opta am aflat că proful luase bătaie de pe la niște băieți mult mai mari dinaintea noastră. Din zvonuri doar, auzisem că ar fi fost aruncat de pe Podul Mincinoșilor din Sibiu. Auzisem că se accidentase bine și că rămăsese cu urmări. Nu știu dacă a fost adevărat sau de fapt niște copiii mai mari ca noi chinuiți de acest profesor, au lansat zvonurile doar de ciudă și pentru că altceva nu ar fi putut face.

Pe acest profesor nu l-a iubit nicio generație deși preda niște materii frumoase. Eu am încercat să-l plac pentru că așa cum v-am spus, parcă era lege ca profii de geogra și bio să fie buni la suflet. Dar mi-a fost mai mult teamă de el. Nu am strălucit la materiile lui pentru ca mă inhiba. Îmi doream să pun întrebări dar de teama că pun întrebări idioate și mi-o încasez, am stat cuminte doar în banca mea.

Și așa făceau toți copiii. Doar ascultam lecția, răspundeam dacă eram întrebați, dădeam lucrare de control dacă era cazul, ne-o luam în palmă dacă era nervos, îi ascultam țipetele iar uneori așteptam cuminți să-și termine violența cu vreun copil care călcase mai rău pe bec. Trist să ai astfel de amintiri despre un om care ți-a fost profesor. Cu greu să-ți aduci aminte de clipele frumoase ci doar de cele care te-au îngrozit.

By | 2018-02-24T17:13:24+00:00 februarie 24th, 2018|Doar oameni|0 Comments

Leave A Comment