Dacă mă întrebai în anii 80, cum miroase luxul, puteam spune că miroase a cafea măcinată.

Home/Amintiri din comunism!/Dacă mă întrebai în anii 80, cum miroase luxul, puteam spune că miroase a cafea măcinată.

Mă uit în frigider și sunt de toate. Mă uit în cămară și încă mi-au rămas de toate. Îmi fac cafea și cutia e plină încă. Pe masă e farfuria cu prăjituri. Îmi fac prima cafea când încă casa tace că nu s-a trezit nimeni și e liniște. Beau cu plăcere din cafea și mă uit ba la florile din vază, ba la ce frumos e afara în ziua de Paști.

Sunt aproape treizeci de ani, în care de sărbători nu pot să nu-mi aduc aminte și parcă și voit fac asta ( așa ca să nu uit) ce sărbători și ce pregătiri aveam de sărbători în anii 80.

Nimic din ce am acum în cămară, în frigider, pe masă, nu se procura ușor. Pentru toate făceam sacrificii. Nimic nu ne rămânea după. Consumam toată rația de zahăr ulei, faină și orez. Puneam de-o parte în timpul lunii să avem de Paști. Oricum rația nu ne ajungea și fără sărbători apăi cu sărbători incluse.

Eram în luna sărbătorilor, numai pe restricții. Nu mai puneam zahăr în ceai că ne trebuia pentru prăjituri, nu ne mai făceam cartofi prăjiți că țineam uleiul pentru gătit și maioneze, nu ne mai făcea vreo prăjitură simplă că ținea făina de cozonaci. Măcar astea erau pe rație și aveam din ce economisi.

Mai crunt era cu fuga și coada la carne, margarină și ouă. Vai, când reușeam să ni le facem rost, ne simțeam și noi în rândul lumii. S-a întâmplat să nu apucăm la carne. Atunci maica-mea a făcut sarmale din puțină carne amestecata cu parizer. Am avut și drob din pateu că nu ”prinsesem” ingrediente pentru drob. O vreme, după revoluție, am rămas cu sechele.

Dacă citeam o rețetă de prăjitură și avea mai mult de patru ouă, era o prăjitură scumpă. Nu o făceam. Trecuse comunismul și nouă tot nu ne venea să facem o prăjitură care avea în rețetă opt ouă. Până într-o zi, când un cumnat m-a întrebat dar de ce e scumpă prăjitura cu opt ouă? Ouă erau din belșug atunci după revoluție, nici nu erau scumpe dar noi … cu sechele încă. Reminescențe comuniste. Să nu consumăm că se termină.

Acum mă uit și constat a nu știu câta oară, că tot ce am avut nevoie de sărbători, am cumpărat într-o zi. Mi le-am luat pe alese și mi le-am adus acasă. Nu a trebuit să strâng cu o lună înainte, ba de la coadă de carne, ba de la coada de ouă, ba de la coada de lapte sau orice altceva ce era cu coadă.

Am gătit ușor, am consumat ingrediente și încă în cămară mai am zahăr, faină, orez ulei iar dacă nu am ceva, mă duc și cumpăr când o să deschidă la magazine. Atat de simplu. Atât de normal. Beau din cafea încă și îmi trece prin minte că în vremurile anilor 80, beai cafea bună nu nechezol, doar dacă aveai rude sau prieteni în Germania. O pungă de cafea era un produs de lux. Nu era accesibil oricui. Mirosul ăla de cafea măcinată, pe casa scării, era mirosul luxului. Dacă mă întrebai în anii 80, cum miroase luxul, puteam spune că miroase a cafea măcinată.

Doamne cum a uitat lumea vremurile acelea! Au fost vremuri grele și nedrepte. Chiar nedrepte! Mai aud oameni care mi-ar putea spune ” da, dar ce frumoase erau”. Nu! Nu a fost frumos să stau la cozi, să fiu îmbulzită, trasă, împinsă, presată. Nu a fost frumos să bântui nopțile, ca să stau să păzesc niște gratii de la o alimentară până se făcea dimineața, ca să vină marfa și vânzătoarele.

Nu a fost frumos să mănânc doar ce găseam și prindeam, doar ca să nu ne consumam rația de alimente de bază. Nu a fost frumos să știu că toți nomenclaturiștii și pilele lor, aveau de zece ori mai mult ca mine fără coada și fără sacrificii. Nu a fost frumos să-mi râdă în nas și să mă considere needucată, că mă împing la coadă, iar ei nu serveau coada că erau ”elevați” cică.

Asta a fost foarte nedrept. Foarte! Acum mi-am terminat cafeaua până am scris aceste gânduri. Întind mâna după o prăjiturică. Nici nu știu câte ouă are că nu am făcut-o eu. Dar e gustoasă. Se va trezi casa și o să dorească să mănânce. Am de toate. Nu fac risipă și nu ne îmbuibăm dar am ”pe ce pune mâna” vorba maica-mii. Mămicii mele, i-a fost mult mai greu să ne hrănească. Noi eram în creștere, eram și patru frați, erau și cozi la orice, lucra și trei schimburi, aparatura automatizată nu exista. Măcar alimente să fi fost ca să-și fi hrănit copiii mai ușor. Avea și ea dreptul acesta! Avea dreptul la normalitate!

By | 2018-04-08T09:23:23+00:00 aprilie 8th, 2018|Amintiri din comunism!|0 Comments

Leave A Comment