Creta colorată

Singurul 1 iunie pe care-l țin minte e unul în care știu că am desenat în centru, în oraș, pe asfalt. Mai știu că era prima dată când văzusem atâta cretă colorată deși eram la școală de ceva ani. Până în acel moment doar cretă albă am văzut și aia că scriam la tablă cu ea. În unele vacanțe reușeam să ne cumpărăm pentru acasă de la librărie, o cutie micuță cu creta albă, atunci când se găsea. Doamne că aveam impresia că aveam cea mai tare chestie de fetițe.

Desenam prin parcări prințese și flori și ne jucam ”de-a școala” și evident ne desenam pe asfalt, jocul la care noi îi spuneam ”pară”. Desenam cu porția să nu ni se termine creta cumpărată. În timpul școlii mai plecam cu jumătăți de cretă furată deși de cele mai multe ori cu bucăți pe care de abia le mai țineam intre degete, așa mici erau.

Dar în acel 1 iunie ne-au dus în centru după ore și ne-au dat multă cretă colorată. Priveam creta aia ca pe ceva magic. Era și multă și la discreție iar pe vremea copilăriei mele, tot ce era mult și la discreție și nu cu porția, devenea un lux sau o minune.

Am desenat un peisaj, un câmp cu multe flori cu munți și pădure. Încă mai desenez dacă mă apucă, acel gen de peisaj. La baza desenului era câmpul cu flori colorate apoi mai sus pădurea și … și mai sus, munții în spatele pădurii .Așa desenez eu peisajele mereu și cred ca mi-a rămas în minte acel moment de 1 iunie.

Am desenat fără să ma uit la nimeni în jur. Auzeam că ar fi fost și concurs și am văzut, că se plimbau printre noi niște oameni, probabil cadre didactice sau cadre din partid. Nu-i cunoșteam și nici nu-mi păsa. Desenam prinsă de magia cretei colorate. Nu-mi venea să cred că exista atâta creta colorată pe lumea asta. Evident că nu erau nuanțele și paleta de culori care exista acum în materie de cretă, dar atunci să ai cretă colorată în afară de cretă albă. era deja multa culoare chiar dacă erau poate 4-5 culori.

Am desenat peisajul și eram tare mândră. Nu m-aș fi despărțit de el și l-aș fi luat acasă. Din toată acțiunea aceea de desen pe asfalt, asta m-a întristat. Că a trebuit să-mi las desenul acolo pe asfalt și nu mi l-am putut aduce acasă. Știam că acasă nu mai am creta colorată să fac altul. Când am acceptat în minte că desenul va rămâne acolo. m-am îndepărtat de el și m-am uitat la alte desene făcute de alți copii.

Erau foarte multe frumoase. Sau poate pentru că toate erau colorate și păreau toate deosebite exact din acest motiv, că nu eram obișnuiți cu creta colorată. Premiu nu am luat dar nici nu știu cui s-au acordat premii în acea acțiune. Am plecat acasă lăsându-mi desenul pe asfalt. Vreo câteva zile după 1 iunie, am coborât de la blocuri până în centru, să-mi mai văd desenul.

L-am văzut cum dispare în fiecare zi, puțin câte puțin. Apoi într-o zi, nu l-am mai văzut deloc. Nici pe al meu nici pe al altora. Plecaseră desenele noastre colorate, o dată cu o ploaie de iunie. Puțină vreme după acel 1 iunie, atunci când vedeam curcubeul după ploaie, pe cer, credeam că acolo sunt și culorile desenului meu de pe asfalt. Apoi nu am mai crezut, că am mai crescut și doar atunci mi-am pierdut cu totul, desenul meu desenat cu cretă colorată.

sura foto: pagina ”home page”

By | 2018-06-01T16:54:24+00:00 iunie 1st, 2018|Amintiri din comunism!|0 Comments

Leave A Comment