Copilul vechi versus copilul modern

Home/Ce-mi trece prin cap!/Copilul vechi versus copilul modern

Rar mai văd copii afară sau prin casă, să se joace ce mă jucam eu când eram copil cu mintea doar la joacă. Acuma nu-i de condamnat, pentru că lumea se schimbă, se mișcă, se transformă și o data cu ea și copiii. Dacă pentru noi era interesant, pentru copiii de azi este neatractiv ba mai mult este plictisitor. Nu-i condamn pe copiii de astăzi că se joaca în altfel, dar am o părere de rău pentru că știu că acum jocurile lor sunt individuale mai mult decât în echipă, iar dacă sunt în echipă atunci sigur vorbim de jocuri în rețea pe calculator. De aici și consecințele. Nu prea se mai descoperă intre ei, decât prin prisma jocului virtual. Nu se simt cu adevărat și nici nu se pot evalua decât după rezultate și punctaje. Cred eu că asta este în dezavantajul lor ca viitori oameni dar este în avantajul lor ca viitori cetățeni ai planetei. Iar diferența intre om și cetățean este mare. Omul simte și trăiește, cetățeanul funcționează în norme și standarde.

Când eram eu mică cel mai mult mă jucam de-a mama și de-a tata și de-a familia. Aveam pe păturică pusă afara pe iarba, căsuța mea. Aveam alimente improvizate din tot felul. De la macriș până la poame verzi adunate din natura. Aveam și condimente gen paprica din cărămidă roșie spartă, aveam și ulei și oțet aduse afară în sticluțe de penicilină. Aveam chiar și bani de cumpărături iar aceștia erau frunzele din gard. Doar în copilăria mea am întâlnit să stea banii pe garduri. Matură fiind am aflat altceva despre bani. Și nu seamănă deloc procuratul banilor din copilărie cu procuratul banilor la maturitate.

Ne mai jucam foarte mult noi fetele de-a gimnastica. Era perioada de succes a Nadiei Comăneci și toate fetițele se imaginau gimnaste. Uneori ne jucam și ”de-a baletul” dar predomina totuși gimnastica. Solul erau pături întinse în spatele blocului, bârna era o pătură îndoită tot pe iarbă, iar paralelele, de fapt era doar o bară ( fără paralele) de bătut covoare. Toată vara ne crăcănam și ne roteam în spatele blocului. Aveam competiții zilnice. Chiar performam noi singure, pentru că ajunsesem să facem podul de sus fără să ne mai lovim capul, ajunsesem să facem sfoara destul de bine, iar roata era ceva așa de duzină, că toate fetele o făceau mai bine sau mai rău.

Ne jucam și de-a doctorița. Atunci consultam la cabinetul de pe banca toate păpușile comuniste din bloc. Singura păpușă care nu era comunistă era un bebeluș, primit din Germania, al unei fetite .Era o plăcere să consulți acea păpușă bebeluș, care era foarte maleabilă la mâini și la picioare. Bebelușul acesta nu era rigid cum erau păpușile noastre de la Arădeanca. Mai consultam rățoi și pui galbeni din plastic. De regulă în urma consultațiilor se dădeau rețete scrise pe foile din vocabularele de școală dar eu preferam să operez. La mine toată consulturile duceau la operație. Tăiam și coseam fictiv toată ziua răni.

Ne jucam mult pară, jocul acela desenat pe asfalt, cu zece pătrate în care săream după ce am dat cu o piatră. .Ne jucam ață până ne înroșeam pielea în spatele genunchilor. Cele mai înstărite fete, aveau elastic și era mai ușor. Săream și cântăm când ne jucam coarda. Desenam pe asfalt cu creta furată de la școală tot felul de peisaje. Desenam doar cu cretă albă că atât aveam. Doar de 1 iunie desenam cu cretă colorată, că primeam de la școală. Acum e pe toate gardurile creta colorată, dar nu văd desene pe asfalt.

Ne jucam și cu băieții împreună uneori. Făceam echipe mixte la rațele și vânătorii, ne jucam împreună ascunselea prin cartier. Ne jucam ”Țară, țară vrem ostași”sau de-a hoții și vardiștii deși nici acum nu știu ce înseamnă vardist. Împreună cu băieții mergeam la baie toți doar în chiloți pe Valea Argintului. Când era ploaie afară stăteam în casa scării și povesteam până ne trimitea vecina de la parter în casă că-i făceam capul pătrat. În casă tot nu mergeam dar ne retrageam sub streșinile garajelor din spatele blocului.

Îngrijeam toți puii de câini, de pisici, de pui de păsări. Mergeam după broaște și după salamandre. Nu ne era frică, nu ne îmbolnăveam, nu ne infectam și nici nu ne speria lumea asta care era dincolo de camera noastră. Mergeam după o piatră moale la care îi spuneam ”săpunul broaștei” și din ea ne sculptam săpuniere și vase mici. Deveneam sculptori în piatră moale și lemn. Tot cu băieții cartierului mergeam după corcodușe, după cireșe, după mere de vară dar de fapt mergeam văzând cu ochii și ne întorceam cu ce găseam. Ni le băgam în tricou și acolo le țineam după ce ne întorceam și mâncam din ele.

Mai apărea și ringhișpilul pe la lac. Mai mult ne uitam decât să ne dăm. Aveam bani poate trei, patru ture în tot sezonul. Eu nu prea m-am dat în vânt după învârtitul în ringhișpil, că mi se făcea rău. Asa că stăteam pe margine cu o oarecare ciudă, că cei care se dădeau erau priviți ca și copii cu curaj și cu bani. Curaj aveam dar știam că puteam vomita și mă făceam de rușine, așa că stăteam pe margine și priveam doar.

Mai venea și circul o dată pe an. Mergeam și noi. În arenă părea interesant dar când ne furișam noi copiii în timpul zilei pe la cuștile animalelor, era multă mizerie. Nu era frumos deloc. Toate animalele erau triste și stăteau într-un mediu ostil. Nu-mi prea plăcea la circ din cauza asta .Niciun animal din cuștile acelea nu arăta ca animalele pe care le vedeam în filme. În mediul lor. Aveam impresia că toate sunt bolnave și suferă. Nici acum nu ma omor după circ decât de reprezentația oamenilor la trapez.

Cam astea au fost jocurile noastre de fetițe în copilăria noastră. Diferența acum este enorma intre copilării. Explicație există. Copiii de azi sunt mai antrenați în minte decât noi. Noi eram mai profunzi în altele, nu în lucrarea creierului. Acum jocurile sunt ale minții nu ale sufletului și trupului. Acesta este drumul. Ba mai mult, acum un copil care nu-și antrenează prin jocuri mintea, va fi un înapoiat în noua generație. Nu mai ai cum sa te întorci înapoi. Personal mi-aș dori un echilibru intre jocurile copilăriei mele și ale copilăriei de acum. Cumva încă mai este nevoie de oameni nu doar de cetățeni capabili să funcționeze în era informațională.

By | 2018-02-04T14:34:27+00:00 februarie 4th, 2018|Ce-mi trece prin cap!|4 Comments

4 Comments

  1. Ioana februarie 6, 2018 at 8:19 am - Reply

    As putea spune ca ti-ai trait copilaria prin ochii mei . 🙂

    • Elena Cuceu februarie 6, 2018 at 8:23 am - Reply

      Cred că toate fetițele din generația mea și-au trăit așa copilăria.Mai simplu dar mai cald.

  2. Andreea februarie 6, 2018 at 8:23 am - Reply

    Foarte bun articolul, este relevant pentru toti cei din generatia veche.

    • Elena Cuceu februarie 6, 2018 at 8:25 am - Reply

      Mulțumesc! 🙂

Leave A Comment