Atelierul de țesut covoare din colțul străzii mele

Home/Ce-mi trece prin cap!/Atelierul de țesut covoare din colțul străzii mele

M-am încumetat pe vremea asta și am ieșit până la magazinul din colțul blocului, să-mi iau ceva dulce. Mă pălise o poftă de o prăjitură cu multă cremă de ciocolată, simțeam că aș fi mâncat ceva grețos de dulce. Am căutat eu întâi dar degeaba, la colțul din dulap cu prostii dar aveam numai niște napolitane seci pe care nu l-e mâncat nimeni. Oricâtă poftă de dulce aveam și lene să ies afara în ploaie, napolitanele alea nu mi-au trebuit.

Așa că mi-am scos picioarele dintre pături și cu o haină aruncată pe mine, am plecat în lapovița să mă îndulcesc cu ceva din magazin. În drumul spre magazin trec din nou ca și în alte dăți, pe lângă micul atelier unde vreo câteva femei făceau manual de ani buni de zile, niște covoare manuale, pe care mica firmă care funcționa acolo le vindea pe baza de contract ferm în Germania.

Acum deși e duminică, este lumină înăuntru iar geamurile sunt acoperite cu hârtie albă. De ceva vreme micul atelier a închis. Îmi pare atât de rău de acel mic atelier. Am intrat de vreo câteva ori acolo la fete și m-au lăsat să văd cum lucrează. Aveau niște dispozitive imense ca niște gherghefe di lemn și pe acele gherghefe legau nod cu nod, firul de plus. Din mâinile lor ieșeau niște covoare frumoase făcute 100% manual și îmi aducea aminte de anii 78-80 când eu eram la cercul de cusături de la Casa Pionierilor, unde exact la fel țeseam covoare manuale.

Câtă vreme a fost acel mic atelier acolo treceam pe lângă el și dacă era cald ușa era deschisă. Nu treceam fără să nu trag cu ochiul din mers la cum era înăuntru. Mirosea a lână și a cânepă. Nu știu dacă lucrau cu cânepă dar așa definesc eu mirosul de țesut covoare. Când era cald și soare, fetele ieșeau afară sa-si bea cafeaua pe scări. Ne salutam mereu și ne uram spor la treabă.

Acum atelierul a închis. Nu mai țese nimic, ghergefele din lemn se demontează iar fetele nu vor mai fi pe treptele magazinului când eu voi trece pe acolo .Nu voi mai întâlni în nări mirosul de lână și cânepă. Întodeauna mi-au plăcut micile ateliere. Am urât fabricile mari și asta pentru că am lucrat în fabrici mari pe vremea lui Ceaușescu. Dar micile ateliere le iubesc foarte mult. Iubesc afacerile mici, cu oameni puțini și cu atmosferă de familie chiar dacă nu este afacere de familie. Numai că acestea nu mai rezistă. Nu fac față, iar concurența este mare.

În lapovița asta de afară, micul atelier de țesut covoare închis, m-a întristat și mai tare. De la magazinul din colț, pe post de ceva dulce mi-am luat două prăjiturele Măgura. Una o mănânc repede cum ies din magazin iar pe a doua o mănânc în casă. Asta fac și acum în timp ce mă gândesc la mirosul de lână și cânepă, la treptele unde mă întâlneam cu fetele de la țesut covoare și la faptul că murit încă o mică afacere care-mi plăcea.

By | 2018-02-18T17:20:42+00:00 februarie 18th, 2018|Ce-mi trece prin cap!|0 Comments

Leave A Comment